Cine sunt pacienţii noştri ?

Pacienţii cabinetului nostru sunt în general locuitori ai Aradului şi localităţilor din judeţul Arad, dar şi din judeţele învecinate (Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, etc.).
Numeroşi cetăţeni stabiliţi sau care lucrează în Uniunea Europeană (Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie, etc.) cât şi din Australia, Canada, Israel, S.U.A. apelează de asemenea cu regularitate şi cu încredere la tratamentele noastre.

Informaţii importante pentru pacienţi:

Tratamentele la copii și adolescenți : după cum se poate constata pe prima pagină a site-ului, la Orar de lucru cabinet, ne-am redus programul de activitate, atît ca număr de zile pe săptămînă cît și ca număr de ore pe zi. Începînd cu anul 2024 nu mai efectuăm tratamente stomatologice de nici un fel la copii și adolescenți, din mai multe motive:

  1. Pentru această categorie de vîrstă orice tratament stomatologic durează un timp de lucru mult mai îndelungat și greu de evaluat în avans; În corelare cu primul paragraf, timpul nostru pentru pacienții minori a devenit insuficient.
  2. Orarul școlar al copiilor și adolescenților este tot mai complicat, cu ore suplimentare, cu stat după ore, cu săptămîni cu programul modificat; De aceea programările acestora au devenit din ce în ce mai complicate.
  3. Programul de muncă al părinților la angajatori este de asemenea dificil. Aceasta în corelare cu legislația specifică ce impune obligativitatea prezenței părinților în cabinete în timpul oricăror tratamente medicale realizate minorilor.
  4. Asigurările Sociale de Sănătate din România prevăd în mod expres gratuitatea completă a oricăror tratamente medicale pentru minori; Acest drept e inaplicabil într-un cabinet medical privat necontractant al A.S.S.ca al nostru.
  5. Pacienții noștri adulți au avansat în vîrstă, afecțiunile stomatologice ale acestora devenind tot mai complexe, atît ca diagnosticare cît și ca tratament; De aceea experiența noastră este focalizată pe tratamentele cazurilor dificile.

Din aceste motive principale nu mai efectuăm tratamente stomatologice de nici un fel la copii și adolescenți.


Cetăţenii U.E.: se eliberează la cerere documente fiscale / medicale pentru sistemele de asigurări sociale de sănătate din ţările UE care recunosc, aprobă şi decontează tratamentele din România.


Urgențele stomatologice: cabinetele noastre rezolvă cazurile de urgenţă în limita posibilităţilor, doar pentru pacienții înscriși în softul nostru specific de evidență. Pacienții neînscriși sunt rugați să se adreseze serviciului public de urgență stomatologică aflat în incinta Policlinicii Spitalului Județean Arad, ce funcționează non-stop. Înscrierea unui pacient nou în baza de date solicită mult timp: completarea de acesta a formularelor obligatorii Acordul pacientului informat, Chestionarul de stare generală de sănătate, Consimțămîntul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal; Fără a mai aminti de necesitatea realizării de radiografii pentru diagnostic, de avize ale altor medici specialiști la care sînt în tratament, etc.

Toate aceste etape legale și medicale obligatorii pot dura cîteva zile, perioadă ce depășește încadrarea de „ urgență”.

Se solicită răbdare pacienţilor înscriși ce se prezintă neprogramaţi, în vederea respectării programărilor altor pacienți.

Formulare obligatorii pentru luarea în tratament

- Acordul pacientului informat 2023 (de completat și semnat)
- Chestionar stare generală sănătate + Consimțămînt P.D.C.P. 2023 (de completat și semnat)
- Regulament ordine interioara pacienți 2022 (de însușit si respectat)

Formulare facultative pentru informarea pacienţilor

- Afiş AMSPPR pentru pacienţi
- Notă de informare pentru pacienţi despre prelucrarea datelor personale
- Informaţii importante despre radiografia stomatologică

Facilităţi pentru pacienţi

O poveste de preventie pentru copii

Facilități pentru pacienţii noștri

Cazări pentru pacienții noștri

Noul program de înregistrare a datelor

STOMA „2D”, ultimii 10 ani

TRATÂND PACIENŢI